Campania „Donează Sânge, Fii Erou!”

Published: 07.03.2018

DSC_0965Completarea rezervelor de sânge în spitale necesită creșterea numărului de donatori. Astfel, peste 160 de studenți, rezidenți și angajați ai Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova, precum și alți doritori de a face o faptă bună, au participat, în data de 6 martie 2018, la o nouă ediție a campaniei Donează Sânge, Fii Erou!. Dintre aceștia, doar 144 au trecut cu brio examenul medical pentru a dona sânge.

Rând pe rând, tinerii au trecut toate etapele, de la înregistrare, consultația medicului și testarea sângelui până la recoltarea propriu-zisă. Ziua donării nu a fost stabilită întâmplător, deoarece fiecare donator a primit un certificat prin care beneficiază de două zile libere, fie de la ore, fie de la serviciu, iar ulterior - mica vacanță bugetară acordată de stat.

DSC_1021Petru Dodița, student în anul III, Facultatea de Medicină nr. 1, de mai mulți ani, face parte din echipa de organizare a campaniei, iar anul acesta și-a asumat rolul de leader. Medicinistul a declarat că toate acțiunile campaniei au fost orientate spre informarea și mobilizarea voluntarilor, iar cu echipa de asistenți și medici de la Centrul Național de Transfuzie a Sângelui au conlucrat foarte bine.

Anastasia Pantilei, studentă în anul I, participă pentru a doua oară la donare. Tânăra a ales medicina din considerentul că îşi doreşte să ajute oamenii, iar campania de donare a sângelui este un alt mijloc prin care își poate atinge scopul.

Cu același gând nobil a participat la acțiune și Ștefan Ursu, angajat în domeniul transporturilor, care a donat sânge pentru prima dată. Chiar dacă nu are nicio tangență cu medicina, tânărul crede că cea mai puternică motivație este aceea de a salva vieți.

DSC_0956Principalele condiții pe care trebuie să le întrunească donatorii sunt: să prezinte actul de identitate; să ia dimineaţa un dejun uşor, fără grăsimi; să aibă vârsta între 18 şi 60 ani; stare generală de sănătate bună; greutate corespunzătoare (femei > 50 kg, bărbaţi > 60 kg); să nu aibă sau să fi avut hepatită, tuberculoză sau alte boli infecţioase;  să nu fie alergic; să nu fie răcit; să nu urmeze un tratament medicamentos; să nu aibă tensiunea arterială mai mare de 180/100 mmHg; femeile să nu fie în perioada ciclului menstrual și sub tratament anticoncepţional; să nu fi suferit în ultimele luni intervenţii chirurgicale; să fie odihnit, să nu fi consumat alcool în ultimele 72 ore; să nu fie vaccinat în ultimele 2 săptămâni.

Campania Donează Sânge, Fii Erou! are ca scop suplinirea rezervelor de sânge în țara noastră, promovarea unui mod de viață sănătos și dezvoltarea spiritului de responsabilitate socială și de solidaritate la viitorii medici. Evenimentul a fost organizat de Asociația Studenților și Rezidenților în Medicină cu suportul USMF „Nicolae Testemițanu”.

DSC_0959Reamintim că, anul trecut a fost aprobată Hotărârea Guvernului nr. 657 din 23.08.2017 cu privire la aprobarea Programului naţional de securitate transfuzională şi autoasigurare a ţării cu produse sangvine pentru anii 2017-2021, care are drept obiective: asigurarea cerinţelor de siguranţă și biosecuritate a produselor sangvine și a asistenței hemotransfuzionale; asigurarea cerinţelor de siguranţă și biosecuritate a produselor sangvine în asistenţa hemotransfuzională, până în anul 2021, în 100% de donări și transfuzii sangvine; menținerea sistemului de management al calității în asistența hemotransfuzională astfel ca, până în anul 2021, 95% dintre activităţile în asistența hemotransfuzională să fie realizate în corespundere cu documentele sistemului de management al calităţii ce reglementează domeniul vizat; autoaprovizionarea ţării cu sânge şi produse sangvine astfel ca toate hemotransfuziile să fie asigurate cu produse sangvine, conform prevederilor protocoalelor clinice naționale și rezervelor (de stat și medicale) menținute cu volumul stabilit de produse sangvine; dezvoltarea continuă a donărilor voluntare de sânge/componente sangvine și sporirea numărului anual de donatori voluntari sistematici cu 1% anual.

DSC_1024Dezvoltarea şi extinderea capacităţilor organizatorice şi profesionale ale specialiștilor  (personal medical cu studii superioare şi medii, tehnicieni, ingineri ș.a.) urmează a fi realizate prin revizuirea politicilor naţionale de pregătire în Centrul de Excelență în Medicină și Farmacie „Raisa Pacalo”/colegiile medicale și în Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”, Centrul de instruire și educație medicală continuă și învățământul postuniversitar, ajustându-le la rigorile internaționale și standardele naționale.

Pentru optimizarea asistenţei hemotransfuzionale în cadrul sistemului de ocrotire a sănătăţii este necesară pregătirea studenților și rezidenților în producerea și utilizarea clinică a produselor sangvine și asigurarea educației medicale continue pentru medicii specialiști în cadrul Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”.

 [nggallery id=746]

 

Campania „Donează Sânge, Fii Erou!”

Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.

SOCIAL MEDIA

Comentarii