Stop fumat la USMF ”Nicolae Testemițanu”

Published: 23.03.2015

antifumatInterzicerea fumatului în incinta și în apropierea blocurilor de studii și căminelor Universității de Stat de Medicină și Farmacie ”Nicolae Testemițanu” a constituit un subiect prioritar la ședința din 19 martie curent a Consiliului de administrație.

 

Membrii acestuia au reiterat ideea de a interzice fumatul pe teritoriul instituției în vederea promovării unui mod de viață sănătos și conformării politicii de activitate a Universității noastre la directivele Ministerului Sănătății și ale Organizației Mondiale a Sănătății (OMS).  

 

Astfel, potrivit deciziei nr. 4/5 a Consiliului de administrație din data de 19.03.2015, care are la bază mai multe documente, inclusiv Ordinului rectorului nr. 314-A din 12.10.2010 cu privire la interzicerea fumatului în spațiul universitar, Programul naţional privind controlul tutunului pentru anii 2012-2016, prevederile Convenției-cadru a Organizației Mondiale a Sănătății privind controlul tutunului ratificată prin Legea nr. 124-XVI din 11.05.2007, Carta Universitară (art. 32, 48, 93), Regulamentul intern al Universității (art. 7.4) - fumatul este interzis în blocurile de studii, cămine, clinici universitare, farmacii, Biblioteca Științifică Medicală și în instituțiile medicale unde sunt amplasate bazele clinice ale Universității și în orice alt spațiu universitar, precum și pe teritoriul adiacent locurilor enumerate.

 

Toți reprezentanții comunității universitare: angajați, studenți rezidenți ș.a., sunt rugați să respecte politica antifumat  a Universităţii, mai ales, că și-au asumat această obligație odată cu semnarea contractului individual de muncă (art. 5.1) și cel de studii - pentru studenți. În cazul nerespectării acestor prevederi, Universitatea va aplica sancțiuni, care presupun mustrări, mustrări aspre și chiar concedieri sau exmatriculări. Șefii de subdivizuni, decanii și prodecanii vor informa angajații, studenții și rezidenții în acest sens.

 

Una din acțiunile politicii antifumat a Universității a fost crearea și instalarea indicatoarelor ”Fumatul este interzis” în fața blocurilor de studii, cămine, clinici universitare, farmacii, Biblioteca Științifică Medicală și în instituțiile medicale unde sunt amplasate bazele clinice ale Universității și în orice alt spațiu universitar.

 

În perioada imediat următoare se preconizează amenajarea unor locuri speciale pentru fumători, astfel încât să fie reduse la minim daunele aduse nefumătorilor.

 

Un sondaj privind interzicerea fumatului în Universitatea noastră, organizat anul trecut pe portalul universitar www.usmf.md, arată că 88% dintre respondenți au susținut această inițiativă.

 

Stimaţi membri ai comunităţii universitare, suntem cei mai indicaţi să luăm atitudine în combaterea acestui viciu și să promovăm un mod de viață sănătos, astfel servind drept exemplu pentru întreaga societate.

 

Ordinul din 131-A din 09.04.2015 despre intensificarea măsurilor de restricție privind fumatul în spațiul universitar

Stop fumat la USMF ”Nicolae Testemițanu”

Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.

SOCIAL MEDIA

Comentarii