Dimensiunea umană, națională și europeană a personalității lui Daniel Ciugureanu

Published: 08.12.2015

USMF „Nicolae Testemiţanu” a găzduit, în aceste zile, un eveniment deosebit în memoria regretatului medic chirurg Daniel Ciugureanu (1885-1950), eminent om politic şi de stat, despre care, până în prezent, se cunoşteau foarte puţine detalii.  Astfel, simpozionul științific „Dimensiunea umană, națională și europeană a personalității lui Daniel Ciugureanu” a reuşit să devină o lecţie de demnitate şi patriotism pentru toţi participanţii.

 

DSC_1650În cuvântul de inaugurare a simpozionului, academicianul Ion Ababii, rectorul USMF „Nicolae Testemițanu” a menționat că este pentru prima dată când cinstim amintirea acestei personalități marcante – Daniel Ciugureanu, medicul, compatriotul nostru de glorie, pe care, spre marele regret, îl redescoperim abia acum în toată măreția sa umană și spirituală.

 

”Sunt mândru că fac parte din breasla medicilor, care a dat lumii atâtea personalități de o valoare crucială pentru dăinuirea noastră ca neam și popor. Cel mai important impact al reuniunii de astăzi este aprinderea stelei lui Daniel Ciugureanu pe firmamentul de glorie al marilor medici, pentru ca numele și faptele lui să servească drept exemplu de a fi pentru fiecare din discipolii şcolii mediciniste din Republica Moldova”, a afirmat profesorul Ababii.

 

Nicolae Enciu, director adjunct al Institutului de Istorie al Academiei de Șțiințe a Moldovei, în cuvântul său de salut, a spus că amnezia ne poate provoca dureri sufletești și a susținut ideea de a înainta un demers către Guvernul Republicii Moldova în vederea înveșnicirii memoriei lui Daniel Ciugureanu.

 

Gheorghe Rojnoveanu, prorector pentru activitate științifică al USMF „Nicolae Testemițanu”, a prezentat lecțiile de viață și demnitate ale medicului Daniel Ciugureanu, subliniind contribuția esențială la înfăptuirea Unirii. Profesorul și-a exprimat dorința ca fiecare membru al comunității academice să cunoască mai multe despre eroii și martirii neamului. ”Sunt convins că simpozionul de astăzi și materialele expuse aici vor completa cât de puțin golul istoriei românilor din Basarabia și a medicinei autohtone. Prin contribuția fiecăruia dintre noi, acestea își vor putea găsi locul oportun într-o secțiune a Muzeului de Istorie a Medicinei din Republica Moldova ca mărturie pentru generațiile viitoare de studenți și medici”, a afirmat prorectorul Rojnoveanu.

 

DSC_1667Scriitorul Efim Tarlapan a readus în atenția invitaților vorba lui Ion Antonescu „Nu există răstignire fără înviere” și a venit cu îndemnul de a ne cunoaște înaintașii și a le cinsti memoria. ”Sunt înclinat a crede că din momentul de omagiere festivă va apărea un val de amintiri și scoatere din umbră a acestei figuri proeminente, de o largă complexitate, a spus scriitorul.

 

Ion Negrei, cercetător științific la Institutul de Istorie al AȘM, a vorbit audienței despre perioada în care Daniel Ciugureanu a deținut funcția de președinte al Societății național-culturale ”Deșteptarea” de la Kiev, pe care a exercitat-o cu înaltă onestitate. ”Fiind unul dintre cei mai versați în probleme politice, Daniel Ciugureanu, în parteneriat cu Ștefan Ciobanu, specialist în învățământ, Alexei Mateevici – expert în chestiuni de limbă, istorie și cultură națională, Ion Pelivan, judecător la Kiev, și alții au organizat împreună cu un grup de studenți basarabeni această societate”, a menționat istoricul Negrei.

 

Despre un subiect actual şi astăzi - „Daniel Ciugureanu, prim-ministru al Independenței Republicii Democratice Moldovenești și al Unirii Basarabiei cu România” - a vorbit audienţei Mihai Tașca, dr. în drept. Alte aspecte interesante au fost elucidate de Ion Varta, dr. în istorie, Veronica Bețișor, muzeograf, rudele și pământenii lui Daniel Ciugureanu.

 

Printre invitați s-au regăsit şi academicienii Gheorghe Ghidirim şi Victor Ghicavîi, profesorii universitari Viorel Prisacari și Aurel Dănilă, ex-ministrul culturii și cultelor Ion Ungureanu. Cu toţii au remarcat că astfel de întruniri sunt izvoare inepuizabile de cunoștințe despre acei care au stat la bazele devenirii noastre ca națiune, şi mai sunt multe personalităţi care zac în anonimat.

 

DSC_1720Menţionăm că manifestarea ştiinţifică s-a desfășurat în data de 7 decembrie curent, la USMF ”Nicolae Testemițanu”, fiind organizată sub egida Institutului de Istorie al Academiei de Științe a Moldovei, Uniunea Scriitorilor din Moldova, Asociația Istoricilor din Republica Moldova și Serviciul de Arhivă din RM. Programul evenimentului a inclus și o expoziție de fotografie, cărți și publicații periodice, care a reflectat momente din viața și activitatea regretatului Dr. Daniel Ciugureanu.

 

Daniel Ciugureanu s-a născut la 9 decembrie 1885, satul Bălcăuți, co­muna Şirăuţi,  judeţul Hotin. Pe parcursul vieții a deținut mai multe funcții printre care cea de medic chirurg, deputat în Sfatul Țării (1917-1918), prim-ministru al Republicii Democratice Moldovenești (19 ianuarie – 4 aprilie 1918). Daniel Ciugureanu a fost unul din principalii ctitori ai Unirii Basarabiei cu România (27 martie 1918), a fost ministru, deputat și senator în România întregită.


Daniel Ciugureanu a avut o traiectorie  impresionantă a vieții,  dar cauzele decesului și locul înmormântării încă nu sunt stabilite cu exactitate. Totuși, se presupune că osemintele marelui martir al neamului, decedat în drum spre închisoarea din Sighetul Marmației (6 mai 1950), s-ar regăsi în Cimitirul fără de morminte din aceeaşi localitate.

 

Fidel chirurg, patriot prin instinct și prin concepție, dr. Daniel Ciugureanu a fost un nume notoriu în elita românească. E de datoria noastră să-i însușim lecția, n-avem dreptul să dăm uitării asemenea personalitate.

 [nggallery id=308]

Dimensiunea umană, națională și europeană a personalității lui Daniel Ciugureanu

Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.

SOCIAL MEDIA

Comentarii