Curs de perfecționare în domeniul managementului serviciilor medicale

Published: 16.02.2016

DSC_3358Expertul german Martin Kade, manager de proiect în Republica Moldova, desfășoară un curs de perfecționare la Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” privind managementul serviciilor medicale.

 

Instruirile sunt organizate de Catedra de medicină socială și management sanitar „Nicolae Testemițanu”, cu susținerea Ministerului Sănătății, pentru cadrele profesoral-didactice, specialiști, conducători de instituții medicale și cele de sănătate publică. Cursul se axează pe două direcţii principale: identificarea principiilor generale a calității serviciilor medicale și necesitatea implementării unui sistem de management al calității, adaptat la specificul fiecărui stat.

 

Profesorul Martin Kade s-a arătat entuziasmat să lucreze cu specialiști din diverse structuri naționale pentru a găsi cele mai eficiente soluții în îmbunătățirea serviciilor de asistență medicală prestate populației. Expertul german a remarcat că, în aproape toate țările în care a fost, este o provocare majoră să aduci la aceeași masă de dialog reprezentanții serviciilor specializate, a spitalelor și a diferitor structuri de stat pentru a discuta acest subiect.

 

Tudor Cojocaru, fost șef al Spitalului Raional Drochia, a venit la cursuri pentru a se informa privind cele mai noi metode de management în domeniu, fără de care nu se poate dezvolta un spital. Este motivat să participe la astfel de instruiri deoarece găsește întotdeauna un suport logistic pentru a implementa diferite idei în practică. Participantul consideră că, odată cu reorganizarea spitalelor, se vor reduce cheltuielile pentru întreținerea acestora, iar în schimb se vor dezvolta și se vor îmbunătăți serviciile de asistență medicală primară, fapt confirmat de experiența Germaniei în acest sens.

 

DSC_3356„De la acest curs am luat foarte multe lucruri care pot fi aplicate în activitatea cotidiană, de exemplu, luarea deciziilor, bunele practici în managementul calității, organizarea activităților în cadrul unei instituții”, ne-a declarat Tatiana Onoicu, farmacist diriginte la Spitalul Republican de Traumatologie și Ortopedie. Pe viitor, și-ar dori ca în fiecare instituție medicală să fie implementat un sistem informațional unic pe țară, pentru că în prezent există doar sisteme specifice, care diferă de la o instituție la alta.

 

Menționăm că instruirile se desfășoară în contextul proiectului „Îmbunătățirea calității asistenței medicale” și se vor încheia miercuri, 17 februarie, când participanții vor susține un examen în fața unei comisii de experți. Proiectul prevede implementarea unor direcții de dezvoltare a sistemului de sănătate în condiții rurale și, în special, trecerea la noi forme și metode de organizare a asistenței medicale luând în considerare necesitatea regionalizării serviciilor.

 

Potrivit șefului catedrei Dumitru Tintiuc, Catedra de medicină socială și management sanitar „Nicolae Testemițanu” are un rol consultativ în cadrul proiectului, care la moment este în perioada de testare. „Au fost delegate câte trei persoane de la catedră pentru a crea grupuri de lucru în fiecare din cele trei spitale înscrise în proiectul pilot. Rezultatele obținute vor fi prezentate Ministerului Sănătății, iar ulterior această metodă va fi aplicată și în alte spitale raionale”, a declarat profesorul Tintiuc.

 

Proiectul pilot vizează atât îmbunătățirea serviciilor de asistență medicală primară în trei spitale regionale: Edineț, Orhei și Cahul, cât și posibilitățile de reorganizare a unor instituții medicale.

[nggallery id=327]


Curs de perfecționare în domeniul managementului serviciilor medicale

Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.

SOCIAL MEDIA

Comentarii