Strategia supraviețuirii din perspectiva bioeticii, filosofiei și medicinei

Published: 15.09.2017
Free

În zilele de 15 și 16 septembrie 2017 va avea loc Conferința științifică internațională cu genericul Strategia supraviețuirii din perspectiva bioeticii, filosofiei și medicinei, care este dedicată aniversării a 60 de ani de la fondarea Catedrei de filosofie și bioetică și frumosului jubileu de 80 de ani marcat de  profesorul universitar Teodor Țîrdea, dr. hab. în filosofie.

În cadrul evenimentului vor fi abordate subiecte despre performanțele catedrei în diverse perioade de timp, aportul prof. univ. Teodor Țîrdea la fondarea școlii științifice naționale de bioetică și  unele probleme actuale ale supraviețuirii umanității. Cei prezenți vor pune în discuție cele mai recente și mai interesante descoperiri științifice în domeniu.

La conferință vor participa invitați de onoare, renumiți specialiști din țară și de peste hotare, reprezentanți ale celor mai prestigioase universități și instituții științifice  din Republica Moldova, România, Ucraina, Belarus, Rusia, Canada ș.a.

Evenimentul, organizat în contextul Anului Nicolae Testemiţanu, se va desfășura începând cu ora 10:00, în Sala de conferințe (205), Blocul didactic central (bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 165).

Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.

SOCIAL MEDIA

Comentarii