Mediciniștii participă într-un proiect de instruire a liceenilor privind ajutorul medical de urgență

Published: 20.09.2017

1Asociația Studenților și Rezidenților în Medicină din cadrul Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova a dat startul unui nou proiect cu genericul „Bazele ajutorului medical de urgență pentru liceeni”. Proiectul face parte din programul de granturi Cetățenii acționează, cu susținerea financiară a Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID).

În acest context, în data de 19 septembrie curent, membrii ASRM au desfășurat o  masă rotundă la care s-au discutat obiectivele proiectului și stabilirea acțiunilor pentru realizarea acestora. La manifestare au participat studenți, rezidenți și partenerii proiectului: reprezentanți de la USMF „Nicolae Testemiţanu”, Centrul Universitar de Simulare în Instruirea Medicală și Serviciul Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale, cu care s-au semnat acorduri de colaborare.

4Bazele ajutorului medical de urgență pentru liceeni este un proiect național ce are drept scop instruirea unui număr de aproximativ 1500 de elevi din 30 de licee din mun. Chișinău și raioanele Ialoveni și Strășeni, cu privire la ajutorul medical de urgență, conform Protocolului ABC de resuscitare cardio-respiratorie. Seminarele practice în licee vor fi ținute de 40 de voluntari, studenți ai Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”, instruiți preventiv, în cadrul unui atelier, de către specialiștii Centrului Universitar de Simulare în Instruirea Medicală.

În cadrul seminarelor practice vor fi utilizate manechine pentru resuscitare cardio-pulmonară de înaltă fidelitate, care oferă mai multă siguranță persoanei instruite, crescând astfel nivelul de eficiență în instruire și reducând timpul necesar pentru obținerea deprinderilor practice.

2Asociația Studenților și Rezidenților în Medicină este o asociație obștească, care, în colaborare cu Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”, protejează interesele mediciniștilor din Republica Moldova, contribuie la integrarea socială a acestora și îi încurajează să participe în diverse activități de dezvoltare profesională, cât și extracurriculare.

Pentru mai multe detalii despre activitatea ASRM accesați pagina de facebook Asociaţia Studenţilor şi Rezidenţilor (ASR USMF).

[nggallery id=598]

 

 

 

Mediciniștii participă într-un proiect de instruire a liceenilor privind ajutorul medical de urgență

Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.

SOCIAL MEDIA

Comentarii