Ziua Bibliotecarului şi Ziua internațională a cărții și a dreptului de autor marcate la USMF „Nicolae Testemițanu”

Published: 23.04.2018

DSC_3980

Astăzi, 23 aprilie, Biblioteca Științifică Medicală (BȘM) a Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” a organizat un eveniment dedicat Zilei Bibliotecarilor și Zilei internaționale a cărții și a dreptului de autor.

Directorul Bibliotecii Științifice Medicale Liubovi Karnaeva a felicitat bibliotecarii cu ocazia zilei profesionale și a menționat că această activitate, deloc ușoară, este necesară pentru întreaga comunitate medicală, aportul fiecărui angajat al Bibliotecii fiind considerabil.

În continuare, administrația Bibliotecii a oferit diplome și mențiuni reprezentanţilor BȘM cu rezultate remarcabile în activitate: bibliotecarele Tamila Barov, Elena Carpovici, Larisa Solomon, Natalia Bot, Galina Bolocan, Liudmila Volosanova.

DSC_4021În cadrul evenimentului, Donna Flake, coordonatorul proiectului Moldova-North Carolina Medical Libraries Partnership, a menţionat că este mândră de realizările univerității noastre. „Am o deosebită plăcere să colaborez cu acești oameni minunați, care au o dorință mare de a crește profesional și își doresc să se mențină la nivelul statelor internaționale. Mă bucur că ați creat o bibliotecă modernă, dotată cu săli de lectură și calculatoare pentru cei ce vor să studieze la medicină. Văd schimbări majore și asta mă bucură enorm”, a declarat Donna Flake. Tot aici, reprezentantul american a prezentat, printr-un colaj de fotografii, biblioteca în care activează, aflată în incinta unui spital din Carolina de Nord, SUA.

La eveniment a mai participat Dr. Rhonda Amoroso, membru al Consiliului de administrație al Centrului Medical Central din Hanover, Carolina de Nord.

 

Ziua Bibliotecarului şi Ziua internațională a cărții și a dreptului de autor marcate la USMF „Nicolae Testemițanu”
Ziua bibliotecarilor
Biblioteca Științifică Medicală
diplome
mentiuni

Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.

SOCIAL MEDIA

Comentarii