
Mesajul decanului
Dragi absolvenţi ai Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” şi ai altor facultăţi medicale din străinătate,
Învățământul clinic postuniversitar pentru absolvenţii licenţiaţi ai facultăţilor de medicină, medicină dentară şi farmacie asigură pregătirea necesară obţinerii uneia dintre specialităţile cuprinse în Nomenclatorul specialităţilor medicale, medico-dentare şi farmaceutice pentru reţeaua de asistenţă medicală. Determină formarea integrală a specialistului și asigurând, prin abilitățile de comunicare şi investigare, identificarea eventualelor boli de care suferă pacienţii precum și tratarea acestora. Pregătirea în rezidenţiat se desfăşoară, pentru fiecare specialitate, conform unui curriculum naţional de pregătire şi unui barem de manopere, proceduri, tehnici diagnostice şi terapeutice, obligatorii şi unice pe ţară.
Facultatea de Rezidențiat își desfășoară activitatea în baza unor principii moderne de parteneriat, iar membrii acesteia sunt deschiși și orientați spre progres, dezvoltare și comunicare continuă.
Vă felicităm pentru opțiunea de a vă urma studiile medicale postuniversitare în cadrul universității noastre. Cu siguranță, acest lucru va avea un impact deosebit asupra vieții Dumneavoastră atât în prezent, cât şi în viitor.
Vă dorim mult succes pe tot parcursul formării profesionale!
Buruiană Sanda, denan Facultatea de Rezidențiat
Dr.șt.med., conferențiar universitar.