26 mai - Ziua Uşilor Deschise la USMF „Nicolae Testemiţanu”

Publicat: 21.04.2018

Ziua_Usilor_Deschise_2018Sâmbătă, 26 mai 2018, începând cu ora 9:00, Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu” din Republica Moldova organizează Ziua Uşilor Deschise.

Cu acest prilej, Universitatea își va deschide larg ușile pentru absolvenții de licee și colegii, precum și pentru alți doritori, oferindu-le oportunitatea de a participa la o întâlnire cu rectorul Universității, prorectorii, decanii și cadrele profesoral-didactice pentru a afla mai multe informații despre ofertele educaţionale USMF „Nicolae Testemiţanu” și condițiile de admitere. De asemenea, la eveniment vor fi prezenți şi reprezentanții Comisiei de admitere, care vor răspunde la toate întrebările privind organizarea procesului de înmatriculare la Universitatea noastră.

În această zi, vizitatorii vor avea parte de un program amplu de activități: excursii, workshopuri, masterclassuri. Aceștia vor putea vizita aulele și sălile de studiu, Biblioteca Științifică Medicală, Centrul Universitar de Simulare în Instruirea Medicală, Centrul Stomatologic Universitar, Muzeul de anatomie a omului, Centrul Farmaceutic Universitar „Vasile Procopișin”, căminele studențești, Complexul Sportiv Universitar, Aleea savanților și medicilor iluștri şi alte obiective ale instituției noastre.

Vă așteptăm cu drag la Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu”, Blocul didactic central (bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 165).

Pentru mai multe detalii vedeți Programul.

26 mai - Ziua Uşilor Deschise la USMF  „Nicolae Testemiţanu”
Ziua Uşilor Deschise
absolvenți
ofertele educaţionale
excursii, workshopuri, masterclassuri

Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.

SOCIAL MEDIA

Comentarii