44 de absolvenți internaționali au depus solemn Jurământul medicului
- vizualizări: 112
Jur! Jur! Jur! – au rostit, în unison, cei 44 de absolvenți internaționali înmatriculați la Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” în primăvara anului 2019, la programul de studii Medicină.
Ceremonia depunerii Jurământului medicului a avut loc în Sala Senatului, pe 12 decembrie 2024, în prezența reprezentanților echipei administrative a Universității, decani, șefi de catedre, cadre didactice, studenți, părinți și prieteni.
Manifestarea solemnă a fost inaugurată de către rectorul Emil Ceban, care i-a felicitat pe tinerii absolvenți și le-a mulțumit că au ales să-și facă studiile în Republica Moldova și la universitatea noastră. „Suntem siguri că veți profesa cu demnitate, onestitate, empatie și responsabilitate și veți fi cei mai buni ambasadori ai Universității în lume”, a declarat rectorul.
Decanul Facultății de Medicină nr. 2 Mircea Bețiu a îndemnat absolvenții să fie deschiși la inovație și progres, să păstreze amintirile frumoase despre profesori și viața de student, să păstreze Alma Mater și Moldova în inimile lor.
La rândul său, Pavel Chisaru, președintele interimar al Asociaţiei Studenţilor şi Rezidenţilor în Medicină din Moldova, a venit cu un mesaj de susținere pentru absolvenți: „Medicina este mai mult decât o profesie – este o chemare. Aceasta solicită compasiune, integritate, perseverență și determinare. Dragi absolvenți, nu contează în ce țară veți practica medicina, cel mai important este că veți reprezenta cu onoare Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova. Felicitări!”
Ceremonia a culminat cu rostirea fermă a Jurământului Medicului în limba engleză. Vădit emoționați, absolvenții au enunțat cele mai importante cuvinte ce-i leagă pe viitor de cariera medicală.
În numele Promoției 2024 (II), un mesaj de recunoștință în adresa profesorilor a adresat absolventul Noushad Juguma Harees, pentru faptul că i-au îndrumat pe tot parcursul anilor de studii, le-au împărtășit din experiența și înțelepciunea lor, mulțumind pentru faptul că ne-ați transformat în medicii care suntem astăzi! Tânărul a depănat amintiri din cei șase ani de facultate, care au fost frumoși, inclusiv datorită colegilor săi. Împreună am învățat, am râs și am creat amintiri pentru toată viața, a conchis absolventul.
Cei 44 de absolvenți, originari din India, Israel și Ucraina, și-au făcut studiile în limba engleză.
Reamintim că, începând cu anul 2018, admiterea studenților străini la USMF „Nicolae Testemițanu” se organizează bianual: primăvara și toamna. Respectiv, tinerii înmatriculați la universitate primăvara, finalizează studiile mai târziu.
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii