Actualități în otorinolaringologie

Publicat: 27.04.2018

DSC_4421Colaborarea Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova cu Universitatea de Medicină și Farmacie „Gr. T. Popa” din Iași, România, a reunit otorinolaringologii într-o conferință științifică cu genericul Actualități în otorinolaringologie, organizată astăzi, 27 aprilie, de Catedra de otorinolaringologie a instituției noastre.

„Două surori care s-au înrudit cu mulți ani în urmă, dar și relațiile de prietenie cu Universitatea din Iași, schimbul de experiență, limba pe care o vorbim, ne-a unit astăzi pentru a pune în discuție mai multe subiecte ce țin de domeniul sănătății”. Declarația aparține rectorului USMF „Nicolae Testemițanu” Ion Ababii, care a deschis conferința. Potrivit academicianului Ababii, datorită acestei universități, dar și angajaților acestei instituții, noi am putut trece la studierea medicinei în limba română. Grație lor, Universitatea a avut acces la manuale în limba maternă, a primit suportul informațional necesar, cadrele științifico-didactice au participat la conferințe și diverse întruniri profesionale, fapt ce a contribuit la dezvoltarea sistemului educațional medical în țara noastră.

DSC_4425În cadrul evenimentului, în baza deciziei Senatului, rectorul Ion Ababii i-a conferit titlul onorific și i-a înmânat invitatului de onoare Dan Mârțu, profesor universitar la Universitatea de Medicină și Farmacie „Gr. T. Popa” din Iași, Diploma de doctor honoris causa, pentru colaborare fructuoasă în domeniul ORL. „De astăzi Dumnealui este membru al colectivului nostru și este obligat, o dată în semestru, să țină prelegeri la studenți, rezidenți și să se întâlnească cu otorinolaringologii la diferite întruniri, a menționat academicianul Ababii.

La rândul său, profesorul ieșean a declarat că este deosebit de onorat și profund recunoscător pentru titlul decernat. ,,Ați fost favorizați de faptul că rectorul Dumneavoastră, un om deosebit, un om cu viziune, capabil să înțeleagă știința și direcțiile sale, este orelist. Faptul că atâția tineri specialiști, care au plecat din Chișinău, ilustrează medicina în centre de mare prestigiu, afișează un potențial deosebit de valoros imaginii Universității”.

DSC_4448Totodată, instituția noastră i-a conferit titlul de Visiting Professor doamnei Luminița Rădulescu, conferențiar universitar la UMF „Gr. T. Popa”, șefa Clinicii de Otorinolaringologie a Spitalului de Recuperare.

De asemenea, în semn de recunoștință și apreciere, dr. Roxana Șerban și dr. Corina Butnaru de la UMF  „Gr. T. Popa” au fost menționate cu Diploma Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”.

În cadrul manifestării științifice s-a discutat subiecte precum: aspecte de bioetică în implantarea cohleară, factori prognostici în implantul cohlear, prezentat de profesorul Dan Mârțu, chisturile și fistulele branhiale, susținut de Luminița Rădulescu, calitatea vieții la pacientul cu colesteatom - Roxana Șerban, disfonia la copil - de dr. Corina Butnaru.

DSC_4409La conferință au participat și membrii Catedrei de otorinolaringologie a USMF „Nicolae Testemițanu”: profesorul universitar Mihail Maniuc a vorbit despre otorinolaringologia pediatrică, realizări și perspective; conferențiarul universitar Lucian Danilov  a elucidat valorile imunohistochimice în amigdalita cronică la copii; conferențiarul universitar Svetlana Diacova a abordat managementul otitei la copii; conferențiarul universitar Sergiu Parii - surditatea neurosenzorială nonsindromică și diagnosticul genetic, iar Doina Chiaburu-Chiosa a prezentat o comunicare privind screeningul audiologic, provocări și perspective.

Actualități în otorinolaringologie
otorinolaringologi
USMF
medicină

Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.

SOCIAL MEDIA

Comentarii