Modulul Didactic apreciat de studenți

Publicat: 28.12.2014

 

DSC_5215Modulul Didactic, parte componentă a Sistemului Informațional de Management Universitar (SIMU), se implementează la scară largă în Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie ”Nicolae Testemițanu”.

 

Cei mai entuziasmați de Modul sunt studenții, care afirmă că acesta asigură o transparență mai mare a procesului, dar și o evidență mai simplificată a propriei reușite. Astfel, Natalia Ursu, studentă în anul I, specialitatea Medicină generală, spune că acest serviciu informațional este foarte ușor și accesibil, și reprezintă o sistematizare a informației pentru fiecare student. ”Sistemul ne orientează zilnic despre reușita noastră academică. Este un progres considerabil al procesului didactic la USMF ”Nicolae Testemițanu”, a declarat studenta.  

 

Printre beneficiile de a putea accesa oricând sistemul pentru a vedea notele, absenţele, chiar data şi ora fixării lor, studenții au remarcat că Modulul Didactic oferă o transparenţă mai mare şi pentru părinţi, care au acces la aceste date prin contul personal al studentului. ”Astfel, ei pot vedea situaţia academică reală şi nu pot fi înşelaţi de fiică/fiu, în caz că are multe restanţe, nu este admis în sesiune”, spune Vlas Corneliu, student în anul II, Facultatea de Medicină nr. 1. ”În general, Modulul Didactic este un serviciu informaţional foarte reuşit”, a apreciat studentul.

 

Și pentru Daniela Cristea, studentă în anul I, Medicină generală, Modulul Didactic este foarte util. “Fiecare lucru are părţi bune şi rele, acest serviciu electronic poate fi descris doar sub aspecte pozitive. În permanenţă avem acces la tot felul de informaţie ce ţine de procesul de studii: note, frecvenţă, orar, temă pentru acasă”, a spus studenta.

 

Procesul de implementare a Modulului este unul de amploare, la care participă 49 de catedre a Universității noastre. Astfel, șefii de catedre, șefii de studii și studenții au fost instruiți privind utilizarea Modulului Didactic și anume tot ce ține de logistica proceselor, logarea în sistem și cele mai complexe operațiuni, cum ar fi calcularea mediei finale, generarea borderoului electronic și a carnetului de note a studentului.

 

În cadrul unei ședințe de examinare a funcționalității  sistemului, rectorul Ion Ababii a apreciat eforturile subdiviziunilor universitare în realizarea proiectului, menționând că ”reușita acestuia depinde de nivelul de responsabilitate a fiecărui actor participant, începând cu decanii, șefii de catedre, șefii de studii și studenții etc. Rezultatele preliminare prezentate până la acest moment, asigură un rezultat bun, așteptat”, a opinat rectorul.  

 

Potrivit prorectorului pentru implementarea tehnologiilor informaţionale şi dezvoltare strategică, Oleg Lozan, ”rezultatele pe care le avem astăzi au fost realizate într-un termen destul de restrâns, și se datorează, în mare parte, participării și deschiderii de care au dat dovadă membrii comunității universitare”.    

 

”Pentru însușirea cât mai rapidă a Modulului, cadrele didactice depun eforturi maxime. Mai reticenți în asimilarea acestuia sunt profesorii de o vârstă mai înaintată, care tergiversează puțin acest proces. Este un lucru nou, care necesită un pic de timp. Se va lucra și se va reuși”, a garantat decanul Facultății de Medicină nr. 1, Gheorghe Plăcintă.

 

Igor Cemortan, șef catedră Biologie moleculară și genetică umană, Facultatea de Medicină nr. 2, consideră că Modulul Didactic este dinamic, fapt ce permite efectuarea în timp real a multiplelor modificări și rapoarte. ”Acest sistem permite să monitorizăm studenții, care acumulează un număr mare de restanțe sau au rezultate academice mai puțin bune și, respectiv, să luăm măsurile necesare în timp util”, a spus Igor Cemortan.

 

“Aproape toți studenții accesează zilnic sistemul, iar profesorii introduc notele și frecvența în registrele electronice, astfel că situația se schimbă zilnic, deoarece se lucrează intens. Acesta este instrumentul ideal prin care se monitorizează procesul de studii”, declară Lilian Șaptefrați, şef secţie Didactică.

 

Din 3 noiembrie curent, Modulul Didactic este aplicat la toate facultățile (Medicină nr. 1, Medicină nr. 2, Stomatologie și Farmacie), pentru studenții din anii I-III.



Modulul Didactic apreciat de studenți

Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.

SOCIAL MEDIA

Comentarii