O victorie în ajun de 8 Martie

Publicat: 04.03.2016

DSC_3087Echipa de volei feminin a USMF „Nicolae Testemițanuˮ a învins formația Universității Tehnice a Moldovei cu scorul 3-1 ­(în seturi 25-19, 25-10, 23-25, 25-20), în cadrul campionatului național.

 

Fetele noastre, deși au evoluat pe terenul adversarelor, au jucat lejer şi au avut o prestație bună la toate capitolele. Preluarea reușită de liberoul Eugenia Ceban, pasele puse ca pe taler de ridicătoarea Ecaterina Talisimova, căpitanul echipei, au asigurat atacurile rezultative ale Olgăi Neamțu și Angelei Covtun, care treceau ușor blocajul formației gazdă.

 

Superioritatea tehnică și tactica de joc abordată, le-a oferit medicinistelor un avantaj la scor și le-au permis să se simtă în deplină siguranță. Echipa a jucat liber, dar au întâmpinat o rezistență mai mare în setul 3, pe care l-au cedat la o diferență de 2 puncte. Aceasta însă, nu a influențat scorul general, care, potrivit regulamentului, aduce 3 puncte la activ.

 

DSC_3043Această victorie va fi un imbold în ultimele partide programate pentru 10 martie, când echipa USMF ”Nicolae Testemițanu” va fi găzduită de Universitatea de Stat de Educație Fizică și Sport. În data de 19 martie este preconizat un meci cu outsidera clasamentului, echipa Sport-Life. Menționăm că, anterior, voleibalistele au învins clar echipa Sport­­­-Life Chișinău și cea de la Școala Sportivă specializată nr. 2 Tighina.

 

Aducem felicitări lotului nostru universitar, din care fac parte Ecaterina Talisimova, Angela Covtun, Eugenia Ceban, Victoria Cucuetu, Inga Ceglei, Olga Neamțu, Olga Rusnac, Miroslava Petrușin și antrenoarea Iulia Popov, dorindu-le succes în meciurile viitoare!

O victorie în ajun de 8 Martie

Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.

SOCIAL MEDIA

Comentarii