Reuniunea științifică a pneumologilor din spațiul francofon

Publicat: 17.10.2015

DSCN4125 Timp de două zile, Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie ”Nicolae Testemițanu” a fost gazda reuniunii științifice a spațiului francofon de pneumologie și a Societății de Pneumologie de Limbă Franceză. Conferința s-a bucurat de prezența unor invitați de onoare precum Jerome Petit, consilier cultural al Ambasadei Republicii Franceze în Republica Moldova, Philippe Delaval, președinte al Societății de Pneumologie de Limbă Franceză, Ali Benkheder, coordonator al Spațiului Francofon de Pneumologie (EFP), Bernard Pigearias, secretar general pentru relațiile internaționale ale Societății de Pneumologie de Limbă Franceză, Florin Mihălțan și Joanna Domagala-Kulawik, președinții societăților membre din România și, respectiv, Polonia.

 

DSCN4121În ședința de deschidere a forumului științific, Mihail Gavriliuc, prorector pentru relații internaționale al USMF ”Nicolae Testemițanu” a evidențiat principalele aspecte ce țin de colaborarea cu spațiul francofon. ”Potențialul francofon din Universitatea noastră este constituit din cei cca 98 de studenți francofoni, 50 de profesori de discipline non lingvistice care predau în limba franceză; studenții francofoni din anul V de studii care beneficiază anual de burse pentru stagii, cu durata de o lună, în instituțiile partenere din Franța și Belgia; proiecte de interes comun între filierele francofone din RM; proiecte de formare, de cercetare și de guvernanță cu instituții partenere din regiune și din Europa Centrală și de Vest; participare activă la programul de burse doctorale si postdoctorale Eugen Ionescu; trei teze suținute în co-tutelă cu universități din Franța și Belgia; activități francofone de formare, dezvoltare și cercetare în Centrul de Reușită Universitară; iar în toate acestea este utilizată limba franceză ca instrument de schimb de opinii și experiență”, a ținut să precizeze prorectorul.

 

DSCN4133Victor Botnaru, șef disciplină Pneumologie și alergologie, a menționat că metodele de studiere a medicinei în spațiul francofon sunt foarte interesante, disciplinele fiind structurate și intercalate atât pe orizontală, cât și pe verticală, iar materialele predate studenților sunt foarte bine sistematizate - ”fapt pentru care admir mult acest sistem și cred că putem să utilizăm experiența dumneavoastră în activitatea noastră pedagogică”, a ținut să precizeze profesorul.

 

”Francofonia în studierea medicinei a devenit o realitate. Suntem foarte mândri de colaborarea între universități, în special ceea ce ține de proiecte comune, de schimbul de studenți, rezidenți precum și schimburile de experiență în domeniul profesional dintre cadrele profesoral-didactice. Sper ca seminarul de astăzi să deschidă noi opotunități de colaborare atât în domeniul pneumologiei, cât și al medicinei în general”, a afirmat Jerome Petit, consilier cultural al Ambasadei Republicii Franceze în Republica Moldova.

 

DSCN4126Manifestarea științifică a întrunit specialiști pneumologi din țară și de peste hotare, precum și studenți și rezidenți, și le-a oferit acestora oportunitatea de a fortifica colaborarea științifică în domeniul respirologiei. Aici au fost abordate subiecte variate din pneumologia contemporană: patologia căilor respiratorii, pneumopatiile interstițiale, somnologia, abordări noi endoscopice ș.a.

 

Reamintim că USMF ”Nicolae Testemițanu” este membru al Agentiei Universitare a Francofoniei (AUF) din anul 1997. Un an mai târziu, cu suportul AUF, la Universitate a fost inaugurată Filiera Francofonă de Medicină. În 2005, USMF ”Nicolae Testemițanu” a fost evaluată cu succes de Conferința  Internațională a Decanilor Facultăților  de Medicină de Expresie Franceză (CIDMEF) cu scopul alinierii la standardele europene.

  [nggallery id=288]

Reuniunea științifică a pneumologilor din spațiul francofon

Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.

SOCIAL MEDIA

Comentarii