Săptămâna Mondială de Conștientizare a Rezistenței la Antibiotice la USMF ”Nicolae Testemițanu”

Publicat: 19.11.2015

DSCN4659

Zeci de tineri de la Colegiul de medicină ”Raisa Pacalo” au îndemnat, în pași de dans, comunitatea Universității de Stat de Medicină și Farmacie ”Nicolae Testemițanu” să utilizeze rațional antibioticele. Un flashmob în acest sens a fost desfășurat în data de 18 noiembrie curent, în curtea Blocului didactic central. Ulterior, elevii de la Colegiu au distribuit pliante informative și punguțe cu bomboane prin care au atras atenția mediciniștilor privind ineficiența antibioticelor în caz de răceală sau gripă.

 

Olga Burduniuc, organizatoarea acțiunii, ne-a declarat că astfel de activități se desfășoară pe parcursul întregii săptămâni, în mai multe locuri din capitală, dar a fost important să fie informați, în primul rând, cei din comunitatea medicală, în special tinerii care își fac studiile la medicină. Aceștia ar trebui să contribuie la sensibilizarea populației privind problema antibioticelor.

 

Și studenții de la USMF ”Nicolae Testemițanu” au participat la acțiunea de informare. În cadrul unui curs desfășurat în data de 20 noiembrie în Aula ”Petru Galețchi”, aceștia le-au prezentat colegilor de la Facultatea de Medicină nr. 1 mai multe detalii despre antibiotice, care sunt efectele utilizării lor constante și în special care sunt metodele de prevenire a dependenței la acest tip de medicamente. Mediciniștii au primit pliante informative, punguțe cu bomboane și pliculețe/cutiuțe cu ceaiuri aromate.  

 

Menționăm că antibioticele ar trebui utilizate doar atunci când este necesar, la indicația medicului, deoarece administrarea excesivă poate determina rezistența bacteriilor la antibiotice. De exemplu, antibioticele nu sunt eficiente împotriva infecțiilor cauzate de virusuri precum răceala sau gripa.

  

Acțiunea de informare se înscrie în șirul evenimentelor consacrate Săptămânii Mondiale de Conștientizare a Rezistenței la Antibiotice, organizate de Centrul Național de Sănătate Publică.    

 

[nggallery id=299]

 

Săptămâna Mondială de Conștientizare a Rezistenței la Antibiotice la USMF ”Nicolae Testemițanu”

Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.

SOCIAL MEDIA

Comentarii