Totalizarea rezultatelor proiectului QUAEM din cadrul programului Tempus

Publicat: 19.05.2016
Intrare liberă

În perioada 19-20 mai, la Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” se va desfășura conferința de finalizare a proiectului „Asigurarea calității în învățământul superior în Moldova” (QUAEM), din cadrul programului Tempus. Membrii consorțiului internațional se vor întruni pentru a discuta rezultatele obținute în cei 4 ani de implementare a proiectului.

 

Invitații speciali ai evenimentului sunt: Corina Fusu, ministrul educației, Pirkka Tapiola, șeful Delegației UE în Moldova, Claudia Melinte, coordonator Oficiul Național Erasmus+. De asemenea, la manifestarea științifică vor participa reprezentanți ai ministerelor, ai universităților partenere și ai altor instituții parte a consorțiumului, rectori, prorectori, șefi de departamente și specialiști în asigurarea calității, studenți.

 

Conferința este organizată de către partenerii de proiect, de comun cu Ministerul Educației, Ministerul Sănătății, Consiliul Rectorilor și Consiliul Național al Organizațiilor Studențești.

 

Mai multe detalii despre conferință găsiți în Program.

 

Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.

SOCIAL MEDIA

Comentarii